YouTube îți aduce pe telefon funcția pentru care ai vrea un Android

de: Răzvan Băltărețu
11 07. 2018

YouTube vrea să stai cu ochii pe clipuri cu pisici, tutoriale sau ce mai faci tu fără să-ți pese de istoric. Tocmai de aceea anunță funcția incognito pentru telefon.

Pe cât de mare e YouTube, și pe cât de curățat e de conținut considerat nepotrivit, tot dai de videouri pe care nu le-ai vrea în istoricul tău. În această idee, compania îți aduce funcția salvatoare care îți permite să navighezi și vizionezi fără grija „trecutului”.

YouTube cu mod incognito pe telefon a fost testat încă din mai, dar abia acum anunțul e oficial. Opțiunea apare în secțiunea contului și e marcată de butonul „Turn on Incognito mode”. Odată activată, deja evident, navighezi fără ca acele detalii să fie legate de contul tău.

Partea proastă cu o astfel de opțiune, chiar și pentru YouTube, e că Google știe la ce te uiți. Doar că oficial e în regulă, n-ai istoric de lucruri dubioase văzute pe net. Funcționalitatea e disponibilă, deocamdată, doar pe Android.

Când folosești YouTube în modul incognito, toate căutările și vizionările vor dispărea în momentul în care închizi pagina. Ține însă cont că e și dezactivat automat după o perioadă de inactivitate. Ai însă acces la Home și Trending, dar, evident, secțiunile subscrieri, inbox sau colecțiile tale nu vor fi.

Dacă vrei să știi de ce ai apela la așa ceva, poți parcurge acest tutorial. E despre browsing privat, dar se aplică și la alte platforme cu același mod.

Ideea de private browsing sau incognito a ajuns să fie asociată cu pornografia sau, în cel mai optimist caz, cu ascunderea istoricului de internet de partenerul de viață sau de un coleg. În realitate, este surprinzător de utilă în foarte multe situații. Din păcate, multe dintre respectivele scenarii nu sunt foarte evidente, de aici și nevoia pentru o explicare a lor.